M-am născut la țară și mi-am petrecut copilăria în țărâna drumului ce leagă Moștenii de Vălceaua Adâncă… Vara, pe arșița soarelui care„se topea și curgea pe pământ”, parafrazez după „Soarele s-a topit și-a curs pe pământ” al nemuritorului Labiș, simțeam cum toată respirația mi se umple de mirosul mătăsii de porumb din câmpul imens al Rociului…
Țăranii mei din Rociu, alături de părinții mei țărani, mi-au pus în suflet cel mai frumos dar al vieții: simplitatea și credința în Dumnezeu! „Dacă-l ai pe Dumnezeu aproape, nu mai ai nevoie de nimeni”, îmi spunea tata!
„Și, ai grijă, să nu te complici niciodată, indiferent cât de multe complicații îți oferă viața!”.
Așa am încercat să trăiesc și chiar așa am trăit… „Să faci numai ce simți cu sufletul” îmi spunea mama, nimic altceva!
Nu cred că am respectat mereu aceste îndemnuri, dar am căutat să fiu cât mai aproape de conținutul și spiritul lor.
Ca țăran, din tată-n fiu , cum se spune, mi-am rostuit toată viața sub domnia legilor Statului și sub ocrotirea vorbelor lui Iisus, așa cum le-am preluat prin scrierile Sfinților Apostoli.
Noi, țăranii, indiferent în ce zonă a soartei ne-am aflat, indiferent pe ce treaptă socială ne-am așezat prin munca noastră și prin respectul nostru pentru „aproapele nostru”, suntem mereu legați de locul nașterii noastre, de curtea(bătătura) casei noastre, de grădinița cu raiul florilor de primăvară pe care mama le ocrotea la fel cum ne ocrotea pe noi, copiii ei… Suntem legați de țărâna drumurilor pe care ne-am dus vacile la păscut, chiar dacă acele drumuri au dispărur de mult!
În sufletele noastre, necomplicate, mereu simple și deschise spre tot ce este curat și frumos și în concordanță cu Credința noastră creștin-ortodoxă, copilăria la sat ne-a fixat pentru totdeauna în suflete, temelia acestei Țări, așa cum ne-au predat-o părinții , Preotul Satului, doamna învățătoare în primii patru ani de Școală primară…
„Dacă ai Satul tău, ai și Țara ta, dacă n-ai Satul tău, n-ai nici Țara ta”, ne spunea domnul Vraciu, un profesor de istorie cum n-am mai găsit niciodată în toată viața ce-a urmat…
Cine s-a născut la Sat, cine s-a scăldat în apa lacului Morii, cine a băut apă din ulciorul de pământ, atunci, în vipia Verii, nu are cum să mai poată fi rupt de Țara lui și de Neamul lui!
Țăranul român este cel mai simplu, curat și înțelept cetățean al acestui Pământ! Munca lui mereu cinstită, mereu grea, mereu batjocorită de mai marii vremurilor a stat la temelia vieții acestui Neam, încă de la Facerea lumii!
Cu Dumnezeu în suflet, țăranul român s-a dus mereu la război, și multe au fost războaiele la care a fost chemat, și de fiecare dată, el, țăranul român, îmbrăcat pentru câteva luni în straiele soldatului cel mai simplu, cu arma în mână, s-a dus acolo, în prima linie a bătăliilor și, sub rugăciunea ultimei speranțe, de cele mai multe ori a învins, de foarte multe ori a murit pentru ca mai târziu alții ca el să învingă, dar nciodată nu s-a dat bătut, niciodată n-a fugit de pe front, niciodată nu l-a lăsat pe dușman să-i cucerească SATUL, Casa, ȚARA!
Uităm prea repede aceste adevăruri simple și uităm prea repede câtă recunoștință ar trebui să-i acordăm Țăranului român!
Poate cel mai trist fapt s-a consumat acum, la Centenar, când domnul Președinte Ghinion de România n-a catadicsit să-l cheme și pe el, pe Țăranul român, alături, la ceremonia păstrării ȚĂRII întregi, libere și independente, până acum la suta asta de ani de la Primul Război Mondial…
Ce rușine, ce tristețe…
Câtă umilință a putut să-i pună în suflet Țăranului român, acest domn Președinte care, în mitocănia lui de slujbaș al Statului n-a înțeles că ȚARA asta este așa cum este, pentru că Țăranul român a apărat-o și în Primul dar și în Al Doilea Război Mondial… Cum să nu știi tu, tu ca Președinte de Țară, cui îi datorezi faptul că ai o Țară?
Morții din războaie, domnule Ghinion de România, sunt primii și cei mai sfinți eroi ai acestui Neam! Mutilații din războaie, ciungii și ologii, ei, țăranii mei, colectivizații și împușcații prin toate pușcăriile comuniste, ei, cei mai simpli și cinstiți cetățeni lăsați de Dumnezeu să țină pe spatele lor Cerul acestei Țări, sunt Fruntea și Temelia acestui Neam nemuritor, măreț și mereu aflat sub faldurile Tricolorului, la bine și la rău…
Nu te-am văzut o dată stând alături de Țăranii mei din Muntenia, Moldova, Bucovina, Dobrogea, Banat, Oltenia, Transilvania, Oaș, Maramureș, Satu Mare…
O singură dată să te fi văzut fotografiindu-te cu ei, așa, pentru o nevinovată POZĂ DE FAMILIE, pentru că, țăranii mei, domnule Ghinion de România, sunt marea și uimitoarea Familie a Neamului românesc!
Și îți mai spun ceva, ceva ce trebuie să-ți notezi în suflet, dacă ai așa ceva! Numai cine calcă pe urmele Țăranilor mei, curați și cinstiți, și viteji, și mereu, mereu neînțeleși de mai marii Statului, poate să ajungă în preajma lui Dumnezeu!
Neamul ăsta, de la academician și până la ultimul pescar din Delta Dunării se trage din Țăranul român, din acest Adam al nostru, lăsat aici de Dumnezeu să se ocupe de Raiul de pe Pământ sau Grădina Maicii Domnului, România!
Repet pentru neuitare: Numai cine calcă pe urmele Țăranilor mei ajunge în preajma lui Dumnezeu!
„Să simți cu sufletul”, zicea sfânta mea mamă…
Încearcă domnule Președinte, acum, în ceasul cel din urmă al mandatului domniei tale să calci pe urmele țăranilor mei…
George Rizescu,
Prim-vicepreședinte PNȚCD
Sursa: George Rizescu
