Astazi, cand circul pe televizoare a devenit de nesuportat, cu zisa „revolutie fiscala”, despre care nu doresc sa ma pronunt din cauza tehnicalitatilor care stau in spatele acestor modificari, pe care nu le pot aprecia sistemic, ar fi cu mult mai util sa ne gandim putin la Regele Mihai!
A fost internat intr-un spital din Elvetia, din cauza agravarii starii de sanatate, Principesa Margareta si sotul sau deplasandu-se de urgenta acolo.
Desigur, Majestatea Sa este o persoana in varsta, iesita de ceva vreme din viata publica. Un gand pe care doresc sa-l impartasesc.
Regele a fost un actor politic in Romania timp de noua decenii, intr-un fel sau altul. O vreme copil fiind, mai apoi adolescent si tanar, pentru ca maturitatea sa o petreaca intr-un bizar exil (cu un final pus de istorie), iar senectutea tot intr-un exil, prin refuzul recunoasterii sale de puterea instalata dupa 1990! Prin urmare, o participare la istorie mai mult prin absenta. Singurul act puternic al sau, 23 august 1944, prin arestarea Maresalului Antonescu, cu consecintele stiute, practic schimbarea dramatica a raportului de forte si scurtarea razboiului cu 6 luni; act indelung criticat de unii, o controversa istorica fara sfarsit; dar act care a facut istorie in Romania si pe mapamond.
Dincolo de toate, chiar toate, insa, Regele Mihai, prin simpla sa existenta, a fost o prezenta perpetua, chiar prin absenta. Tara, o parte macar, a considerat intotdeauna ca are un Rege, iar cei care nu l-au vrut, chiar si ei, au resimtit prezenta Regelui: Regele era intodeauna acolo, undeva, cum este si azi, ca un fel de intrupare a unei istorii secrete, ocrotitoare, a unui sir de regi care au lasat urme adanci in constiinta nationala.
Aceasta prezenta a Regelui, chiar in absenta, a fost una luminoasa, chiar si atunci cand n-am stiut-o. Este, inca! Sa ne rugam pentru sanatatea sa!
Lasă un răspuns