• Skip to primary navigation
  • Skip to content
  • Skip to primary sidebar
PNTCD Iasi

PNTCD Iasi

Autentic românesc!

  • ACASA
  • COMUNICATE
  • ORGANIZAȚII LOCALE
  • BIROUL JUDEȚEAN
  • BLOG
  • ISTORIC
  • SUSȚINE
  • CONTACT

PNȚCD – PARTIDUL ARISTOCRAȚIEI NEAMULUI ROMÂNESC

Publicat la 10/08/2020 In sectiunea BLOG

Profesorul Ilie Bădescu a definit cel mai bine țărănimea română, izvorul conștiinței naționale: ”Țăranii sunt singura aristocrație cu învestitură divină, făcuți stăpâni pe pământ de Dumnezeu, iar nu de regi”. Și ce-am fi noi, românii, fără pământul țării? Vom ieși din istorie atunci când ne vom nega condiția de țărani.

Petre Țuțea spune și el că ”țăranul este omul absolut”, că ”o căruță de țărani au ținut în șah imperii” și ”când va dispărea ultimul țăran din lume – la toate popoarele, vreau să spun – va dispărea și ultimul om din specia om. Și atunci or să apară maimuțe cu haine”.

Iar mie îmi spun mulți că țăranul nu mai este, că este anacronic, rușinos chiar și, prin urmare, partidul țărănimii române trebuie la rândul său să dispară.

Mai mult, foștii așa-ziși ”țărăniști”, pe care i-am dat afară începând cu toți șefii care au uzurpat partidul, în 2005 au votat la congres schimbarea denumirii partidului (Partidul Popular Creștin Democrat), condamnând la moarte tradiția demnității noastre și șansa revenirii la rădăcini. Sunt si astăzi mulți care, îmbrăcați în haine de maimuță, deși la prima sau la a doua generație de ”domni” în pantofi, se rușinează cu numele de ”ȚĂRAN ROMÂN”: mentalitate de slugi.

Eu sunt născut și crescut în demnitatea țăranului român și nu doar că nu mă dezic, dar spun că este cea mai mare demnitate care mi-a fost hărăzită. PNȚCD nu va părăsi calea regală venită din istorie, fără rădăcinile noastre suntem nimic ca popor și neam.

Țărănimea română, aflată adânc în inimile noastre, este marea noastră putere, este singura și adevărata aristocrație a neamului românesc, iar PNȚCD este steagul său cel mai de preț.

Aurelian Pavelescu, președinte PNȚCD

 

Octavian Paler, video: ”Ne place, nu ne place, noi suntem un popor de țărani (…) Pentru că în adâncurile psihologiei noastre, noi avem, ce avem, câți avem, bun, rău, din țărănime”.

  • share  
  • tweet  
  • e-mail 

Reader Interactions

Poate te intereseaza si:

„Găsiți o mână de patrioți și se va întoarce țara! Nu vă fie frică!”
18/09/2020
Tags: Ileana Adriana Postolache, PNTCD
Categories: BLOG
10 august 2018 – Ziua minciunii. Adevărul va ieși la lumină!
10/08/2020
Categories: BLOG
ȚĂRANUL român, membru fondator al PNȚCD, îngenunchează pentru a vorbi direct cu Dumnezeu
10/08/2020
Categories: BLOG

Primary Sidebar

PNȚCD IAŞI

RSS Ultimele stiri din Romania

RENAŞTEM pentru ROMÂNIA TA

Articole recente

  • Federația Românilor de Pretutindeni recomandă pentru Iași un primar drept: Daniel Apetrei 21/09/2020
  • Un primar drept pentru Iași: program electoral – Daniel Apetrei, candidat PNȚCD la Consiliul Local și Primăria Iași 19/09/2020
  • „Găsiți o mână de patrioți și se va întoarce țara! Nu vă fie frică!” 18/09/2020
  • Iași fără borfași și super-eroi. De ce? 16/09/2020
  • Despre Daniel Apetrei, candidatul PNȚCD Iași, în presa locală 15/09/2020
  • 10 august 2018 – Ziua minciunii. Adevărul va ieși la lumină! 10/08/2020
  • ȚĂRANUL român, membru fondator al PNȚCD, îngenunchează pentru a vorbi direct cu Dumnezeu 10/08/2020
  • PNȚCD – PARTIDUL ARISTOCRAȚIEI NEAMULUI ROMÂNESC 10/08/2020
  • Nicolae Diaconu, candidatul PNȚCD în comuna Ciurea: un om de cultură preocupat de soarta satului românesc 10/08/2020
  • Daniel Apetrei a fost numit președinte interimar al Organizației Municipale PNȚCD Iași 10/07/2020
  • ACASA
  • COMUNICATE
  • ORGANIZAȚII LOCALE
  • BIROUL JUDEȚEAN
  • BLOG
  • ISTORIC
  • SUSȚINE
  • CONTACT

Etichete

10 august abuzuri Augustin Lazăr Aurelian Pavelescu BOICOT CCR CSM democratie descriere DNA DOSARE PENALE Europa Frans Timmermans Franța George Rizescu Iași ICCJ informatii Iohannis justitie Klaus Iohannis Kovesi Laura Codruta Kovesi Ludovic Orban miting Neam Parlament Parlamentul European PNL PNTCD Protocoale PSD PSD-ALDE Realitatea TV referendum rezist Romania război SRI statul paralel TORȚIONAR Tudorel Toader UE Viorica Dăncilă țara

Copyright © 2022 · PNTCD Iasi. Politică de confidențialitate. Politica cookie-uri.