
Arest preventiv pentru Onea și Negulescu – Portocală? Să fie!
În toată cariera mea de avocat am fost împotriva arestului preventiv, cu excepția infracțiunilor grave, în care măsura era de netăgăduit. Și, mai ales, a practicii prelungirii măsurii la infinit, cu toate că procurorii refuzau să facă acte de urmărire noi, cum spune codul.
De data aceasta, însă, solicit și eu arestarea preventivă, se impunea de mult, de altfel. Pentru că infracțiunile celor doi – și sper să nu fie doar ei – sunt de o gravitate excepțională, iar condițiile sunt îndeplinite cu vârf și îndesat: pot distruge probe, pot influența martori, pot zădărnici ancheta prin șantajarea unora din sistem etc., situații probabile. Mai mult, pot săvârși noi infracțiuni.
Ar fi pentru prima dată când asupra DNA s-ar opera instrumentul pe care ei l-au folosit sistematic, ca formă de teroare împotriva tuturor: au fost arestați preventiv deputați, senatori, miniștri, judecători, polițiști, militari, oameni de afaceri, profesori și medici, femei gravide, oameni neajutorați, câte unul sau la grămadă, ani și ani, cu miile, mulți dintre ei nevinovați. Pentru prima dată când se pune în practică nu doar Codul de procedură, ci și art. 16 din Constituție, privind egalitatea în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. SE IMPUNE, DACĂ SE DOREȘTE APLICAREA EGALĂ A LEGII ȘI DISPARIȚIA POLIȚIEI POLITICE DIN ROMÂNIA!
Îi aștept la rând și pe Man, Ardelean și echipa lor de la Oradea! Și ei trebuie arestați preventiv! Pentru că așa spune legea.
E destul de târziu. Dar, măcar acum. Cu privire la mafioții de la Oradea, nu trebuia să plece liberi acasă de la audierea de acum trei zile! Facem justiție pentru toți sau nu? Când vor învăța și procurorii și judecătorii – mulți dintre ei – că libertatea e scumpă și trebuie să vadă cum e lipsa ei pe propria piele, atunci când distrug vieți nevinovate? Nejuridic vorbind, pentru ei aș face o derogare: LEGEA TALIONULUI!
Sursa: Aurelian Pavelescu