
Sunt unul dintre cei care l-au votat pe actualul președinte. A fost reinventat în ianuarie 2017 ,dar nu a meritat, trebuia lăsat pe drumul lui…cu doi ani de eșecuri la activ.
Nu poți fi șef al statului, blocându-l, nu poți fi primul în ierarhia unei țări pe care o faci terci, doar pentru simplu motiv că te simti confortabil și mai vrei un mandat, forțând totul.
L-am văzut pe cel care l-am votat în 2014 , la conferința de presă transmisă azi, motiv pentru care am și scris aceste rânduri . A fost sub orice critică chemând românii să-i fie alături într-un mod jenant, degradant. Pentru ce te-am mai credita o dată Herr…Präsident , pentru blocarea administrației la vârf, pentru respingerea majorității legilor votate în Parlament, pentru faptul că ați divizat poporul ? Ne spuneați azi că cine nu e cu Iohannis, s-a demascat? Bre ,domnule președinte crezi că suntem cretini, că nu avem percepția exactă asupra sistemului ce se consolidează în spatele personajului, care nu ne spune nimic de 4 ani și jumătate?
Nu vă covine configurația actualului legislativ ,dar ați făcut ceva în 2016 pentru a convinge românii ,că trebuie să voteze altfel? Nicidecum! Nu ați făcut nimic.
Îmi exprim dezacordul față de felul în care încercați să ne manipulați.
Nu pot fi împreună cu dumneavoastră, dle Iohannis , sunteți cel mai slab șef al statului român din ultimii 150 de ani! Nu mă reprezentați!
Sursa: Gheorghe Chiru