Îți scriu câteva rânduri, așa, ca să știi că nu te-am uitat, că nu te-am abandonat, că nu te-am „pierdut”definitiv din conștiința acestui Neam!
Să știi, dragul meu ȚĂRAN, că s-au scurs o sută de ani de la Înfăptuirea Marii noastre uniri, de la facerea României moderne, de la încheierea Primului Război Mondial…
S-au dat serbări de tot felul, s-au construit mari spectacole de gală, politicienii s-au întrecut în tot felul de paranghelii, Președintele Țării a făcut numeroase băi de mulțime , lăudând marile evenimente petrecute acum o sută de ani…
Să mă ierți că-ți spun, dar despre tine, dragul meu ȚĂRAN, n-a mai vorbit nimeni, despre faptul că TU ai fost Armata română care a câștigat Mărăștiul, Mărășeștiul, Oituzul, Rucărul și Branul, despre tine, cel ce ai fost fundamentul armatei române care s-a ridicat din nou în al Doilea Război Mondial și a lăsat râuri de sânge la Odessa, la Ip și Trăznea, la Păuliș, la eliberarea pentru a doua oară a Budapestei, la eliberarea Cehoslovaciei și Poloniei, la eliberarea Vienei, la eliberarea Europei de grozăviile nazismului dement, n-a mai vorbit nimeni, nimeni nu te-a ridicat în zona de Meritat Elogiu și Dreaptă mulțumire pentru că ai fost, ești și vei fi mereu la DATORIE…
Politicienii, așa cum sunt de regulă politicienii, s-au lăudat între ei, dragul meu ȚĂRAN, s-au hîrjonit între ei, și-au oferit ei între ei medalii, ordine, diplome de merit, premii de tot felul!
Aș fi vrut, cel puțin acuma, la o sută de ani de prăznuire a ceea ce a mai rămas din România făcută mare de tine la 1 decembrie 1918, să te invite vreo mărime politică, să te așeze pe un Tron vizibil într-un Prezidiu din nenumăratele Prezidii ce au elogiat doar munca Ta, fără să te amintească niciodată, să fii și Tu prezent, în frumosul, unicul și demnul de pomenire Costum Popular, acolo, lângă ei, dar n-au făcut acest elementar gest…
Astăzi, la o sută de ani de când Tu, Domnul meu de suflet, dragul meu ȚĂRAN ROMÂN ai făcut România Mare, ești tot mai uitat, tot mai lăsat deoparte, tot mai umilit, tot mai abandonat de cei ce ar trebui să-ți stea în genunchi și să-ți sărute mâna pentru tot ce-ai făcut Tu pentru Țara asta, pentru Neamul ăsta!
Tu, Domnul Meu, ai rămas tot în curtea ta modestă, în casa ta modestă, fără să primești elementarul respect de a ți se lega gospodăria de civilizația elementară a zilei…
Ei, politicienii stau în palatele niciodată meritate, cumpărate peste tot în lumea largă, Tu, dragul meu Domn, ai rămas tot acolo, pe ulița prăfuită, neasfaltată, și neelectrificată…
Cu banii cheltuiți pentru serbări în cinstea sacrificului Tău, de-acum o sută de ani, s-ar fi putut să ți se ofere și Ție cel puțin o Scrisoare de mulțumire, o medalie, ceva ce să păstreze în memoria colectivă pentru generațiile următoare, sacrificiul tău, pentru Țara și Neamul tău!
Îți scsriu, așa cum ți-ar fi scris(și cum ți-a scris de atâtea ori de pe front) Sergentul Badea Stemate Rizescu din armata Mareșalului Antonescu, cu același gând curat de prețuire, de cinstire și bună-credință, îți scriu ca să știi că țăranul din mine nu te-a uitat, și nu te poate uita niciodată…
Îți scriu, pentru că știu, că Tu știi să ierți, să ierți mereu și mereu pe toți cei ce nu sunt vrednici de iubirea Ta!
Așa ai fost de la Facerea Lumii, așa o să fii până la Sfârșitul Lumii… un Erou mereu la datorie, gata mereu să mori pentru Țara Ta, pentru Neamul tău!
Poți să mă ierți, Mărite DOMN?
Sursa: George Rizescu
