Donald Trump a luat astazi cea mai importanta decizie a mandatului sau de pana in prezent: denuntarea Acordului nuclear cu Iranul.
O decizie solitara, impotriva tuturor celorlalte mari puteri semnatare: Franta, Germania, Marea Britanie, Rusia si China. O decizie cu implicatii globale, cu consecinte care nu pot fi prevazute azi, cu atat mai mult cu cat Iranul a declarat deja ca va reactiona dur, iar Rusia si China s-au declarat sustinatoare ale Iranului. Franta, dar si Marea Britanie, cu toate ca se opun deciziei SUA, au propus deja o idee de renegociere a Acordului.
Donald Trump anuleaza prin aceasta decizie intreaga politica externa a SUA in Orientul Mijlociu mostenita de la Barak Obama si incearca sa redefineasca liniile de forta.
Simbolic, ruperea Acordului vine in continuarea hotararii de schimbare a sediului Ambasadei SUA la Ierusalim si recunoasterea Ierusalimului capitala a Israelului, de asemenea o decizie cu suport redus in cadrul comunitatii internationale.
Decizia nu poate fi definita ca rea sau buna, este o decizie politica prin excelenta: numai viitorul o va dovedi.
Denuntarea Acordului asupra producerii si folosirii energiei atomice de catre Iran – care contine garantii de securitate, potrivit carora Iranul se obliga sa nu construiasca bomba atomica -, are puternice consecinte economice, militare pentru intreaga zona, dar si la nivel global, ca sa nu mai vorbim despre consecintele asupra Iranului, care se va confrunta cu puternice sanctiuni, sanctiuni care vor avea consecinte si asupra partenerilor SUA, cu voia sau fara voia lor.
Opinia publica internationala este si ea profund divizata, chiar si in sanul lumii politice americane. Personal cred ca decizia este una curajoasa, de forta, prin care Trump incearca recastigarea influentei pierdute de SUA in Orientul Mijlociu in ultimii ani. Noua pozitionare a Turciei, de partea Rusiei si Iranului in chestiunea siriana si nu numai, intrarea Irakului siit sub o influenta puternica a Iranului de asemenea siit, pe de o parte, iar, pe de alta, dezacordul cu Franta, Germania, Marea Britanie, dar si alti parteneri europeni cu privire la Orientul Mijlociu, reprezinta provocari fara precedent la adresa politicii externe a SUA.
Intrebarea este una singura: cine va castiga, pe termen scurt, mediu si lung? Va reusi SUA sa rastoarne regimul de la Teheran cu noua pozitionare de forta? Pentru ca aceasta este, de fapt, miza ultima. Din contra, cat sprijin vor da Iranului si in ce conditii Rusia si China, cum se vor opune embargoului american Franta, Germania, Marea Britanie dar si celelalte puteri europene? Esential: va inarma Rusia Iranul in mod masiv cu vestitele sisteme anti-aeriene S300 si S400, ceea ce ar insemna o provocare uriasa pentru SUA si Israel in plan militar?
Ce se va intampla, pe termen scurt si mediu cu frontul sirian, unde Iranul este puternic implicat, fiind prin aceasta o tinta permanenta a Israelului? SUA vor fi tentate sa intre in coliziune cu fortele iraniene din Siria? Ce va face puternicul Hezbolah pro-iranian, care are o prezenta militara semnificativa in Siria si Liban, cu posibilitatea de angajare militara contra Israelului?
Cel mai puternic aliat actual al SUA din zona, in afara de Israel, impotriva Iranului, si anume Arabia Saudita (sunnita), cum se va imparti intre apararea cauzei palestiniene (sauditii sunt impotriva recunoasterii Ierusalimului capitala a Israelului) si rivalitatea de moarte cu Iranul (siit)?
Cum vor evolua negocierile dintre Coreea de Nord, Coreea de Sud si SUA, cu privire la problema nucleara? Daca Kim Jon Un va pune conditii inacceptabile americanilor si negocierile vor esua, fiind relansat conflictul in termeni militari?
Ce se va intampla pe piata petrolului? Vor fi suficient de eficiente sanctiunile SUA contra Iranului?
Decizia lui Trump este o miza uriasa pentru ca, in opinia mea, pune problema in termeni duri: care pe care. Este vorba despre o adevarata confruntare de tip militar, vor exista numai invingatori si invinsi.
Aurelian Pavelescu, Președinte PNȚCD
