
Grozești (în trecut, și Sălăgeni) este o comună în județul Iași, Moldova, România, formată din satele Colțu Cornii, Grozești (reședința) și Sălăgeni.
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Grozești se ridică la 1.769 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 1.863 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (97,23%). Pentru 2,77% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (97,06%). Pentru 2,77% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Podoleni a județului Fălciu și era formată doar din satul de reședință, având 420 de locuitori; în comună exista doar o biserică. La acea vreme, pe teritoriul actula al comunei mai funcționa, în aceeași plasă, și comuna Sălăgeni, formată din satele București, Colțu Cornii și Sălăgeni, având în total 650 de locuitori; aici existau două biserici și o școală. Anuarul Socec consemnează desființarea comunei Grozești și alipirea satului ei la comuna Sălăgeni, care avea 2015 locuitori și făcea parte din plasa Răducăneni a aceluiași județ.
În 1950, comuna a fost transferată raionului Codăești din regiunea Iași, ea luând în timp denumirea de Grozești, după ce reședința ei s-a mutat în acel sat. În 1968, comuna a trecut, în alcătuirea actuală, la județul Iași.