
Cristești este o comună în județul Iași, Moldova, România, formată din satele Cristești (reședința) și Homița.
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Cristești se ridică la 3.994 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 4.271 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (94,97%). Pentru 4,68% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (94,64%). Pentru 4,68% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Siretul de Jos a județului Suceava și era formată din satele Cristești, Herești, Homița, Moțca și Boureni, având în total 5425 de locuitori. În comună funcționau trei mori, două școli mixte cu 70 de elevi, și șase biserici, iar principalul proprietar de pământuri era prințul Gr. M. Sturdza.
Anuarul Socec din 1925 o consemnează în aceeași alcătuire în plasa Pașcani a aceluiași județ, având 6197 de locuitori. În 1931, satele Moțca și Boureni s-au separat pentru a forma comuna Moțca, iar comuna Cristești a rămas cu satele Cristești, Herești și Homița, făcând parte din județul Baia (noul nume al fostului județ Suceava).
În 1950, comuna a fost arondată raionului Pașcani din regiunea Iași. În 1968, a fost transferată la județul Iași, tot atunci satul Herești fiind desființat și comasat cu satul Cristești.