
Așa se spune în popor, atunci când cineva intră pe un drum fără întoarcere și nu se mai poate salva: ”Cutărică a intrat în anul morții”. Iată, s-a întâmplat cu Iohannis, Kovesi și ai lor.
De ce spun asta? Văzând reacția de astăzi a lui Kovesi, care s-a dedat la o șmecherie pe care nu îndrăznesc să o facă nici interlopii, de a recuza fără temei procurorul de caz. Și pe șeful acestuia, și chiar pe… Dumnezeu! Văzând, de asemenea, reacția brutală a lui Iohannis, care dă ordine procurorilor prin Comunicate oficiale, că să facă așa și pe dincolo.
Reacțiile sunt dovada neputinței. Ele nu fac decât să le înrăutățească situația: sunt două persoane care nu înțeleg cum funcționează statul. Le spun eu: statul este un mecanism implacabil, care are timp să aștepte, care nu poate ieși din proceduri, care se mișcă mai repede sau mai încet dar, totdeauna, spre un scop care se atinge. Chiar dacă este îngreunat. Este dificil, dacă nu imposibil, ca statul să fie și împiedicat, mai ales mecanismul penal. Poți spune că ai scăpat abia când o faptă s-ar prescrie, adică după 8, 10, 15 ani. Până atunci, infractorii se tem, nu-și mai găsesc liniștea, încetează să mai fie oameni normali: ”au intrat în anul morții”.
Kovesi a devenit o fugară, iar Iohannis un favorizator și vor fi hăituiți permanent de opinia publică, ca de o umbră, o fantomă care îi bântuie.
Aflăm că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție ar fi ajuns și la Augustin Lazăr, după ce s-a deschis cercetarea cu privire la un Comunicat fals, în legătură cu aceeași cauză, a Plângerii lui Ghiță. Peste două luni, Lazăr nu va mai fi, oricum, Procuror General, iar statul are răbdare infinită…
Se pare că nu mai este loc de negocieri și compromisuri. Ar mai fi o singură soluție: Kovesi, Iohannis și ai lor să-și dorească ei de acum și să cerșească AMNISTIA! Atunci, îi vom vedea pe cei de la PNL, USR și Cioloș cum vor zbiera prin Parlament și pe străzi CĂ EI AU AVUT IDEEA AMNISTIEI, CĂ E NECESARĂ, ȘI CĂ PESEDEUL NU VREA SĂ O DEA, CA SĂ-I CONDAMNE PE NEDREPT PE EI! Ce-ar mai conta pentru Orban, Turcan și Cioloș, Iohannis și Kovesi? #REZIST sunt atât de infami, încât vor urla prin Victoria: VREM AMNISTIE, NU PUȘCĂRIE! Iar ”tinerii frumoși și liberi”, tefeliștii, vor cânta în gura mare: ”LASĂ-MĂ PAPA LA MARE,/ VREAU DISTRACȚIE ȘI SOARE,/ M-AM ÎNDRĂGOSTIT LULEA…” Dar, chiar și pe-acolo, pe la mare, îi va urmări brațul lung al legii.
Sursa: Aurelian Pavelescu