În ianuarie 1990 Victor Rebengiuc a devenit Rector al fostului IATC – renumitul Institut de Artă Teatrală și Cinematografică din București – devenit ATF – Academia de Teatru și Film. La solicitarea stundenților și profesorilor, după o adevărată răzmeriță care a bulversat facultatea, cum s-a întâmplat peste tot în învățământul universitar după decembrie 89. Marele actor era chemat ca, prin prestigiul său, să pună capăt dezordinii și să găsească soluții pentru viitor.
Destinul a făcut ca, în același timp, un grup mare de studenți și profesori de la IATC (ATF), pe care-i cunoscusem foarte bine în timpul studenției mele la Filologie, să dorească să mă cheme să predau acolo. Participasem la discuții cu ei, mă chemau frecvent prin 88 – 89 să îi sfătuiesc la desfacerea textului și punerea în scenă a unor piese de teatru, perioadă în care, spre pildă, i-am cunoscut pe Dan Puric, Vlad Ivanov, dar și Florin Piersic Junior, Andrei Zaharescu etc., pe marea profesoară Sanda Manu, regizoarea Cătălina Buzoianu, Alexa Visarion etc. Referințele de la Filologie erau foarte bune și ei m-au considerat util.
Cel care mi-a făcut invitația de a preda la noul ATF a fost nimeni altul decât Victor Rebengiuc, noul Rector, după discuțiile cu studenții și profesorii de acolo, discuții pe care eu le-am aflat abia după invitație. Nu eu am solicitat profesoratul acolo, ceea ce urma să fie pentru mine o experiență excepțională pentru cei șapte ani care au urmat (desigur, am dat examen pentru post, să nu se înțeleagă altfel…). Mulți dintre actorii pe care îi vedeți, din generația aceea, mi-au fost studenți, îi pot numi așa chiar dacă am predat la Catedra de Regie Teatru.
V-am spus povestea ca să înțelegeți că îl cunosc bine pe marele actor, nu numai de pe scenele teatrelor bucureștene sau filme. De aceea doresc să-i transmit astăzi un mesaj. Maestre, pentru că vă iubesc atât de mult, nu vă mai lăsați târât în mizeriile politicii de azi din România! Sunt mulți interesați să se folosească de imaginea dvs., dintre cei care nu înseamnă nimic pentru teatru și pentru artă și s-au transformat, de aceea, în politruci! Desigur, aveți tot dreptul. Nu-mi permit să vă dau sfaturi, vă transmit numai că argumentele sunt, câteodată, mai importante decât sentimentele, iar în știința dreptului aceasta este regula, altfel decât în artă și teatru.
Vă mulțumesc pentru privilegiul de fi cunoscut în dvs. unul dintre marii artiști de care am fost aproape, lângă Gheorghe Dinică, Dem Rădulescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, din generația noastră de aur!
Sursa: Aurelian Pavelescu
