Andrei Plesu NU merge la Referendum, zice ca e folosit politic: UN MINCINOS! Vom merge la vot! Noi, romanii, „Suntem vechi, domnule, suntem vechi”!
M-am saturat sa scriu despre Gabriel Liiceanu, fratele siamez al lui Andrei Plesu, despre ticalosia, lasitatea si uratenia morala a acestuia. Si despre Plesu, la fel: numai ca aici, zic unii amici de-ai mei, lucrurile sunt ceva mai nuantate, ca Plesu ar fi mai finut, mai subtil, mai talentat decat siamezul si, in fine, trebuie tratat altfel. Unii ii gasesc scuze, banuind ca scrie ce scrie din motive financiare. Nu stiu si nici nu ma intereseaza… Ceea ce ma intereseaza este impostura intelectuala.
Ne aducem cu totii aminte ca ambii s-au facut cunoscuti ca discipoli ai lui Constantin Noica, marele nostru filosof, autorul „Devenirii intru fiinta”, al „Logicii lui Hermes” sau „Sentimentului romanesc al fiintei”, coleg de generati cu Mircea Eliade, Emil Cioran sau Petre Tutea, apologet al lui Platon si culturii clasice, dar si al marii filosofii europene. Unul dintre rarii intelectuali pentru care cultura a fost un mod de viata, impotriva barbariei istoriei. Pentru Noica cultura a reprezentat chiar o forma de salvare, individuala si colectiva, poporul roman avand aceasta vocatie, unul din argumentele lui fiind limba romana, a carei substanta si expresivitate ne-ar fi harazit sa traim intr-o lumina spirituala unica.
Pentru cei care n-au citit, expun aici argumentatia lui Noica cu privire la cuvantul „sine” (eul launtric) care, in limba romana este insotit si de femininul sau ” sinea”” („in sinea mea, in sinea ta”…). Spune Noica: doar in limba romana „sinele” se insoteste cu „sinea”, eul determinat masculin se insoteste de un eu cu determinatie feminina, pentru ca eul sa nu fie singur si sa nu dispere. Comparand cu limba germana, de pilda, Noica observa ca acolo „sinele” este exclusiv masculin, limba germana conferind poporului german o alta vocatie, un alt „sentiment al fiintei”, al orgoliului nelimitat. Tot Noica vorbeste despre „dor”, despre „intru” si atatea minunatii ale limbii romane, carora le confera o vocatie ontologica. Povesti asa de frumoase despre romani, o intreaga si noua mitologie misterioasa. Dar scrisul lui Noica despre Eminescu sau Creanga? Si atatea altele.
Ei, bine, ce s-a intamplat cu „discipolii” lui? Au devenit cei mai mari denigratori ai natiunii romane, slugile ideologice ale lui Soros, trompetele lui #Rezist, propagandistii urii si apologetii, si ei, ai „doctrinei” „- „Muie…!”. Ei sunt „uraciunea pustiirii”, „profetii mincinosi”, serpii crescuti la san si cozile de topor!
Andrei Plesu, ca un impostor, se pune la protectia lui Caragiale, insultand permanent poporul roman cu scuza lui Caragiale. Domnule Plesu, n-ai inteles nimic din Caragiale, si au spus-o atatia cu adevarat mari! In umorul lui nu exista nicio umbra de cinism, rautate, dispret! El si-a iubit personajele, rasul lui este unul frumos, al unui popor care a avut intelepciunea sa invinga astfel cruzimea istoriei. Cand Caragiale spune: „Sunt vechi, domnule, sunt vechi!”, chiar asta inseamna, sentimentul unei apartenente care desfide „uraciunea pustiirii”, teroarea istoriei, scufundarea in disperare si neputinta. Nu-l mai folosi ca un las si un ticalos pe Caragiale!
Dumneata insulti un popor pe care nu l-ai inteles, dumneata nu esti „vechi”, ci ai poleiala lucrurilor ieftine ale comerciantilor de duzina, care-si expun marfurile la tarabele minciunii!
Sursa: Aurelian Pavelescu
