Distinsă doamnă U.E.,
Țara mea este în granițele tale firești de la Facerea Lumii și, se înțelege, prin nașterea mea aici, sunt european!
M-ai ținut în mod artificial la granițele tale închipuite, niște sute de ani și abia în anul 2007 ai recunoscut, ca o șmecheră de maidan, că sunt și eu fiul tău legitim ! Sigur, la recunoaștere mi-ai dat niște mătănii de făcut, mi-ai așezat pe suflet tot felul de interdicții, m-ai umilit așa cum ți-a trecut ție prin cap.
Este clar că nu m-ai iubit niciodată și probabil că n-o să mă iubești în vecii-vecilor, dar de ce te comporți ca o țață fără fuste?
Este adevărat că ai făcut toate aceste nimicnicii ajutată și de micii și netrebnicii mei trădători din interiorul țării…
M-am luptat cu toate aceste nedreptăți și se părea că, după atâția ani de privațiuni, de nedrepte izolări și nedemne injurii pe care mi le-ai tot adus în ultimul timp, am ajuns la o înțelegere, la un consens, dar, vai, ce mult m-am înșelat!
Astăzi ți-ai dat din nou în petic, ai instrumentat niște acte de condamnare a mea așa cum n-am mai fost condamnat de pe vremea Imperiului Fanariot sau, dacă vrei, de pe vremea Imperiului Bolșevic!
De ce, distinsă doamnă, te porți așa de mizerabil, cu cel ce te iubește sincer, cu toată puterea lui de cetățean profund european, repet, încă de la Facerea Lumii?
Încă de la aderare ți-au fost oferite bogățiile mele și ale țării mele la prețuri derizorii…
Ce nu ți-am oferit de bună voie, mi-ai luat cu japca și m-am făcut că nu observ, că nu mă dor toate aceste uimitoare și umilitoare răni…
O parte dintre cetățenii tăi, ăia mai de la Nord, au impresia că, pe aici, prin Sud, lumea este ceva mai nepricepută, mai puțin simțitoare la nemerniciile pe care ni le provocați, fără să-și dea seama că, aici, în Sud, noi suntem începutul latinității unei lumi speciale, latinii de la început de lume, moștenitorii de fapt unui bizanț sfânt și profund creștin, moștenitorii și producătorii unei civilizații de pe vremea primului om apărut pe pământ! Altfel spus, noi suntem aici exact ce ar trebui să fie și cei din Nord, supușii lui Dumnezeu în binele general și public, înainte de a fi supușii unor consecințe nefaste pe care ni le tot arunci în spate cu atâta lipsă de demnitate!
De fapt, ce vrei de la mine?
Nu mă mai vrei în zona ta de interes?
De ce nu-mi spui cinstit că mă urăști, că nu ai nevoie de lumea mea, că vrei să-ți faci mendrele doar cu țiitorii tăi din Nordul rece și mai puțin creștin?
Sigur, aici, în Sud, nu practicăm prostituția specifică dintre bărbați cu bărbați, nu consumăm drogurile pe care le consumă zilnic lumea ta din Nord, femeile noastre n-au ajuns încă în vitrinele bordelurilor de lux, așa cum se poartă în lumea civilizată a nordului, și nu numai…
Noi, aici, în Sud, gândim cu dor și milă, dacă cunoști acești termeni, iubim altfel, luptăm în felul nostru și ne apărăm viața așa cum am fost educați la curtea voievozilor noștri creștin-ortodocși…
Îți amintesc doar, distinsă doamnă, că noi, românii, l-am dat pe ultimul Mare Martir al ortodoxiei și ne-am înscris în Calendarul Cerului cu Sfânta Casă Domnitoare a vrednicului de Dumnezeu, domnul Constantin Brâncoveanu și fiii lui, dar tu, tu, distinsă doamnă, nu vezi, nu auzi, nu simți nimic…
Fără să te apleci și spre trupul meu și al țării mele, fără să ne observi calitățile, omenia și virtuțile speciale, ne tratezi cu răceala specifică oamenilor tăi din Nordul înghețat, și asta nu e bine!
Ne cerți pentru că vrem să fim așa cum sunt toții componenții tăi, ne cerți și ne sancționezi pentru fapte pe care ceilalți membri, cei din occidentul tău favorit, le comit zilnic, fără să le vezi, fără să le cerți…
M-ai întristat profund și mi-ai zdrobit inima, distinsă Doamnă!
M-ai luat la palme ca pe copilul neastâmpărat din zona junglei africane, m-ai confundat cu cei ce ți-au fost până mai ieri sclavi pe moșie, și nu e bine!
Țara asta, doamnă dragă, n-a fost niciodată colonia nimănui, cu atât mai puțin o să vrea să fie acum!
De ce nu deschizi Istoria, să vezi cine suntem, de unde venim, ce fel de civilitate avem, pe cine iubim, pe cine urâm, cui ne închinăm? De ce?
N-aș vrea să te jignesc, n-aș vrea să te înjur, așa cum ai merita să fii înjurată, n-aș vrea să cad în păcatul de a te urî… Și nu vreau să mă port astfel pentru că am demnitatea specifică a unui Neam educat, cinstit, și frumos, am proprietatea celei mai frumoase țări pe care, așa cum observi ți-am adus-o spre omenoasă administrare, dar…
Dar dacă nu-ți revii, dacă nu-ți schimbi modul de judecată, dacă mai apleci urechea la tot felul de netrebnici veniți de aiurea sau chiar din țara mea, distinsă și elegantă Doamnă, atunci, cu tot respectul ce ți-l port, cu toată iubirea pe care ți-am arătat-o de-a lungul vremii, voi introduce acțiunea de divorț…
Așa nu se mai poate! Neamul meu nu-și pleacă fruntea în fața unor derbedei de doi lei, care au interese politice de moment și mă înjură peste gard cu nerușinarea cea mai abjectă…
Ce zici, distinsă Doamnă U.E., încerci să revii la sentimente mai bune? Poți să te ridici peste ambițiile de moment ale unor politruci mărunți, proști chiar, în felul în care te expun oprobiului public din țara mea?
Altfel spus, îți revii?
Sursa: George Rizescu
