Speriat de moarte, a cerșit francezilor să-l mai lase la putere, să se mai dea cu mașinuța, ca copiii de grădiniță!
Un discurs jalnic în fața națiunii, pe ton scăzut, cu ochii aproape în lacrimi. Macron citea de pe prompter: că îi înțelege pe cei care au probleme economice, că a greșit el și multele generații de politicieni pe care i-a succedat, că așa se mai întâmplă în democrație, politicienii se mai îndepărtează de popor…
Că va cere patronilor să dea câte o primă de sărbători angajaților, să-i mai potolească, că face ce face pentru copiii națiunii, pentru viitorul lor mai bun… delir, delir!
Vorbe goale, sloganuri pentru naivii cei mai naivi. E semn clar: e rău, rău! Cei care l-au sfătuit să-și facă discursul așa, i-au spus: e de rău, Macroane, zi-le ceva, căștigă timp, dă-le niște acadele, plângi nițel! Așa i-au spus și stăpânii lui, filiera multinaționalelor: le dăm noi niște prime de sărbători, zi-le așa – și a zis!
Unde este viteazul Macron perorând la tribuna Parlamentului francez și la orice tribună pe care o întâlnea în cale, despre maaaarea democrație, maaaarea libertate, maaaarea liberte, egalite, fraternite? La Parlamentul European, la întânirile cu Merkel și chiar Trump, ba chiar și față în față cu Putin (cu voce mai mică, e adevărat)? A dispărut cu totul. S-a transformat într-un adolescent cu freză de gimnaziu, care plânge ca o domnișoară.
Nu era mai decent să-și fi dat demisia? Nu era mai onorabil așa? Pentru salvarea demnității funcției? ”Mais ou sont les neiges d”antan?”
Sursa: Aurelian Pavelescu
