Toamna politica a venit cu un gest al lui Klaus Iohannis care nu suporta comparatie cu nici un alt gest politic din istorie, in felul lui. Putini au putut sa inteleaga, fiind vorba despre un act deopotriva de natura juridica: de aceea si scriu.
Omul „a suspendat” sedinta CSAT care ar fi trebuit sa emita avizul (favorabil sau negativ, dar consultativ) cu privire la rectificarea bugetara. Ce a vrut Iohannis sa faca prin aceasta „suspendare”? Sa spuna: sedinta a fost convocata, dar nu s-a dat avizul, fiind suspendata, prin urmare sedinta continua sine die, pe tot cursul suspendarii, situatia juridica fiind cumva pusa intre paranteze, pusa in asteptare, Presedintele devenind un fel de tribunal al lui Dumnezeu care, printr-un simplu gest – al ridicarii de la masa sedintei – a oprit legile si timpul din vulgara lor manifestare, pana la momentul ritualic in care tot el, Presedintele, va hotara ca legea sa se aplice si timpul sa-si continue cursul.
Sa faci asa ceva, ca om politic, e foarte rar, chiar unic. E dovada clara ca Klaus Iohannis pur si simplu nu are nicio limita, se crede un fel de Imperator, dincolo de bine si de rau, vorba unui mare filosof, care, chiar si el, s-ar fi amuzat foarte.
Pe langa semnificatia simbolica a acestui gest, tot ce se intampla in zona politica zilele astea este nimic. Presedintele „dixit”!
Sursa: Aurelian Pavelescu
