PNTCD sau PNL. „Tertium non datur” (a treia posibilitate nu exista)!
Desigur, aceasta este o afirmatie grea, care incalca un asa-zis principiu vehiculat in politica: „In politica sa nu spui niciodata: niciodata”, ceea ce inseamna ca trebuie lasata libera poarta compromisului. Se pare, insa, ca nu in situatia aceasta. Care sunt motivele de fond?
In Romania exista o disputa istorica intre linia „conservatoare” si cea „liberala”, adusa la nivel axiomatic de Mihai Eminescu si descendenta acestuia, directa sau indirecta. Intre linia nationala si cea anti-nationala, o viziune de existenta si dezvoltare organica si o viziune de impunere a unor modele societale straine spiritului national. De aici si „teoria formelor fara fond” a lui Eminescu si junimistilor in general, care apare ca doctrina a oricarei miscari conservatoare in Romania. Adica, in contra unor forme-modele politico-economice transplantate artificial ca forma de existenta statala, fara legatura cu traditia, cultura, religia, modul de viata al romanilor si in favoarea unor „forme cu fond”, care sa insemne o dezvoltare nu autarhica, ci organica, prin asimilare si adaptare la noile cerinte istorice, in contextul european.
Care este temeiul acestei doctrine? Toti conservatorii romani – si ma numar printre ei – au convingerea ca spatiul carpato-danubiano-pontic este un spatiu stravechi de civilizatie si cultura, creator de civilizatie si cultura, de sine statator, dar si de mare influenta spirituala in exterior. Un spatiu „luminos” si „numinos” si al confluentelor, opus acelui spatiu pe care il putem numi al „crizei”, „confruntarii”, al celui puternic care il elimina pe cel slab si al permanentei revanse. Din contra, „liberalii” au fost si au ramas purtatorii de cuvant ai docrinei opuse: „patura superpusa”, definita ca ansamblul institutiilor si regulilor impuse din exterior in timpul lui Eminescu („rosii”), transformati azi in „globalisti” – noul marxism internationalist, anti-national, anti-crestin si amoral.
PNTCD este, in esenta, ultima forma a conservatorismului romanesc, iar PNL ultima forma a tot ce inseamna forma fara fond, distrugere a identitatii nationale, compromitere a interesului national in favoarea lobbyurilor externe globaliste, distrugerea completa a ideii de natiune in varianta globalista cea mai agresiva.
Desigur, lupta intre PNTCD cu PNL este istorica, in interbelic cele doua partide fiind intr-o opozitie extrema iar, dupa pactizarea PNL cu comunistii, prapastia s-a largit mai mult. Toti detinutii politici taranisti i-au detestat si ii detesta total pe liberali. De altfel, globalismul de azi este o noua forma a comunismului de ieri, care, la randul lui spera la o ordine mondiala comunista, a proletariatului universal si fericit.
Desigur, lupta intre PNTCD si PNL astazi si ieri a fost si ramane disproportionata, liberalii fiind transformati in instrumentele, marionetele, structurilor globaliste neomarxiste. PNL nici nu mai exista ca atare – si vedem azi ca oamenii care il reprezinta sunt pur si simplu niste lichele inculte si agresive, de nivelul activistilor comunisti din anii 50 (ma refer la conducerea partidului, unde nu mai gasim niciun om de valoare: oameni de valoarea sunt la baza partidului).
PNTCD a fost si ramane, in acelasi timp, partidul cu cea mai puternica vocatie pro-europeana, gandind Europa ca pe o comunitate de popoare si natiuni in sensul organic, un spatiu al confluentelor, iar nu un spatiu supus, la randul lui, unui puternic proces de instrainare al valorilor sale istorice – o Europa crestina, cu vocatie civilizatoare. Actiunile de tip globalist, de desfiintare a institutiei familiei, suprimarea ideii de natiune, educatia anti-crestina, substituita cu noile „modele” ale corectitudinii politice, s-au abatut impotriva intregii Europe, impotriva tuturor popoarelor europene: impotriva acestui atac s-au ridicat toate partidele conservatoare din Europa!
Iata de ce: PNTCD sau PNL – TERTIUM NON DATUR!
Sursa: Aurelian Pavelescu
