
Am decis să renunț la politețe cu cei doi derbedei, Papahagi și Baconschi, care infestează spațiul public de ani și ani prin tupeu și vulgaritate intelectuală, repudiați chiar și de Traian Băsescu. Spoiți în conservatori, dar progresiști până în măduva oaselor: pentru ei tot ce este românesc e de disprețuit și trebuie distrus.
Ideea schimbării calendarului Sărbătorii Pascale a fost aruncată și ea în același stil politico-mafioto-intimidant, că oricine nu e de acord, e cu RUȘII. O amenințare implicită și la adresa BOR, una dintre cele mai grave diversiuni împotriva bisericii, reîncălzită azi în contextul războiului din Ucraina.
Ce nerușinați!Cum adică, noi, românii, datorăm creștinismul rușilor? Sunt rușii mediatorii românilor în fața lui Hristos? Și avem acum nevoie de o nouă tutelă creștină, a Occidentului? Bă, nerușinaților, șantajiștilor, voi vă folosiți acum de ”Slava Ucrainei” ca argument intelectual și teologic? Ce mizerabili, ce cozi de topor, de teapa noului ”partener” de ”Slava Ucrainei”, Bulai, ”teologul” care a afirmat că Maica Domnului a fost mamă surogat.
Acești nenorociți, sprijiniți evident de structurile sorosite, au acționat și acționează în haită, nefiind singurii. Aștept să se alieze alte CTPopescu și Cristian Preda, împreună cu Orcan și haidamacii de la Digi24, blasfemiatorii de serviciu, șantajiștii de profesie, slujitorii corectitudinii politice: dacă te opui lor, te opui UE, NATO, ambasadelor și procurorilor și cer să fii pedepsit.
În comparație, mesajul pascal al Arhiepiscopului romano-catolic de la București, Aurel Percă, cel care, cu o rară noblețe, asumându-și riscul opoziției față de politica Vaticanului, a acuzat UE că ”promovează un sistem de valori fără Dumnezeu”, iar Europa de vest ”a întors de mult spatele creștinismului”, fiind adoptată ”o ideologie de umanism ateu și materialist, impusă popoarelor”. ÎPS Aurel Percă face un apel puternic pentru apărarea ”valorilor religioase și naționale”.
Nu mă îndoiesc că ierarhul a dat implicit o replică derbedeilor mereu în vânătoare de sinecuri politice, fără de Dumnezeu!