A fost achitat astazi, prin decizie a Inaltei Curti, Dan Sova – avocat, conferentiar la Facultatea de Drept (titularul cursului de Drept Fiscal), fost ministru PSD in Cabinetul Ponta. Dupa un proces care a durat ani si ani, in urma unor acuze ale DNA care s-au dovedit astazi netemeinice si nelegale.
De ce fac astazi un scurt comentariu? Pentru ca am lucrat impreuna cu Dan in avocatura, la inceputul carierelor noastre – cand niciunul din noi n-avea treaba cu politica – si stiu ca este foarte bine pregatit. Imi amintesc cu placere ca, lucrand impreuna in cauze comerciale extrem de dificile, am reusit sa dam solutii exceptionale, pe care avocati – pe atunci mai vechi in profesie si cu carti de vizita impresionante – nu le-au putut da, ceea ce a ramas in amintirile noastre de nesters, dar si pentru ca, mai tarziu, fiecare pe drumul lui ne-am bucurat de succes profesional in nobila arta a avocaturii. Nu comentez aici optiunile politice, care ne-au adus pe parcurs fata in fata ca adversari, cu pozitii contrare chiar contondente, dar fara a depasi – fiecare dintre noi – limitele decentei si respectului reciproc.
Iata, deci, ca se poate si asa, ca adversar politic sa nu devii dusman de moarte, sa nu te injuri pentru o mana de voturi castigata prin provocarea urii.
Dan a fost, si el, sunt convins, o victima a razboaielor subterane de putere, un tip deloc docil, ba, din contra, de necontrolat atunci cand este vorba despre lasitati si tradari. Ii spusesem, de altfel, ca ar trebui sa se mai gandeasca, atunci cand mi-a spus ca vrea sa faca politica, temperamentul sau nefiind cel mai potrivit pentru politica noastra damboviteana si ca ar trebui sa invete rabdarea.
Ce-a fost a fost. Imaginea sa a fost profund afectata, si implicit cariera de avocat, dar si cea didactica, legate de imaginea publica. Nimeni nu va plati pentru asta. Nu stiu si nu cred daca va mai intra in politica. Doresc, prin aceasta postare, sa-l incurajez si sa-i spun bun venit inapoi, printre oamenii vii, pentru ca tot ceea ce i s-a intamplat lui a fost – ca si in cazul altora – o moarte civila. Iar daca noi, avocatii, nu vom mai pleda pentru libertate si pentru demnitate – indiferent de urgia timpurilor, atunci cine o va mai putea face vreodata?
Sursa: Aurelian Pavelescu
