Românii știu să-și păstreze demnitatea și chiar s-o impună atunci când marile noastre sărbători naționale sunt prăznuite… Sigur că mai sunt și excepții! Fără ele, adică fără să ai și câțiva dobitoci în zona de maximă expunere a frumuseții unei astfel de sărbători, n-ar fi normal, n-ar fi „autentic”, n-am fi noi…
La Marea zi de 1 Decembrie 2018, adică la sărbătoarea primei sute de ani de la Marea noastră UNIRE, românii și-au dat mâna, și-au unit sufletele, au uitat de toate neajunsurile zilei(și, Doamne câte mai sunt) și s-au prezentat demni, curați, frumoși, însuflețiți de Marea Faptă a Istoriei lor, la serbare! Au venit cu copiii în brațe, cu Steagul tricolor în mâini, cu bucuria Stăpânilor adevărați ai unui Stat modern, democratic, membru al tuturor Organizațiilor și Organismelor internaționale importante ale zilei. Și clasa politică s-a ridicat la înălțimea evenimentului! Prieteni sau nu, politicienii, de diferite culori, ambiții politice și interese mai mult sau mai puțin personale s-au așezat alături, și-au zâmbit și au transmis un fel de solidaritate cu Neamul așezat pe întreaga lungime a uriașului Arc de Triumf românesc. Doar Președintele a ținut să-și arate mai mult spatele, spatele și imensa „tăcere” spre adversarii politici, deși, domnia sa ar trebui să fie mai presus de politica zilei, mai presus de măruntele hachițe politicianiste ale momentului… Despre discursurile domniei sale nu mai spun nimic! Omul nu știe să „adune”, nu știe să unească, nu știe să fie imparțial acolo unde există tăciunii unui posibil scandal politic și nu știe să fie scânteia care aprinde speranțe, acolo unde Neamul are cel mai mult de suferit, adică în zona încurajărilor pentru lupta spre noi izbânzi… Nu are carisma necesară pentru a fi urmat, păstrat drept port-drapel moral, nu știe să fie plăcut acolo unde lumea chiar așteaptă să vadă o față plăcută, împăciuitoare, dătătoare de speranțe… Prezența sa, așa cum este prezentată mai sus, mai mult induce un fel de ură, de neîncredere, de neputință, și nu e bine, nu e bine deloc…
Restul protagoniștilor politici au fost absenți în exprimări demne de reținut, aproape că nici n-au simțit fenomenul acestei imense și minunate sărbători naționale!
Poporul însă, poporul, așa cum este el acum, după treizeci de ani de bântuire capitalistă, s-a prezentat la locul ce i se cuvine, s-a instalat acolo unde știe că poate da temelie de rezistență și iubire și s-a bucurat de spectacolul grandios oferit de armata română și toate celelalte instituții ale Statului!
Poporul a fost la înălțimea evenimentului, a venit peste tot pe unde s-au aprins flăcările serbării și a participat, cu mic, cu mare, cu voie bună și maximă înțelegere, la toate aceste evenimente…
Și dacă poporul a venit și a participat, așa cum a participat, felul în care s-au prezentat politicienii este mai puțin important, răutățile de moment ale celor chemați să unească poporul nici nu mai contează…
România Mare a fost posibilă pentru că, el, Măria sa Poporul a vrut să fie unit, a vrut să aibă o Țară unită!
Este adevărat că, acum o sută de ani, acest minunat popor a avut de partea sa și o clasă politică excepțională, care a vibrat pe lungimile de undă ale sufletului curat al poporului, a știut să facă, să ceară și să impună lumii, exact cerința Neamului, ceea ce, să recunoaștem este demn de reținut în zona de aur a istoriei…
Cei ce n-au stat lângă popor, cei ce n-au înțeles că iubirea de neam și țară este mai presus de motivele propriei tale micimi umane, au rămas de fiecare dată dincolo de pagina frumoasă a istoriei, au rămas în zona gri a amestecului dintre ură și iubire…
Sursa: George Rizescu
