
Președintele Partidului Național Țărănist Creștin-Democrat a comentat, pe pagina sa de Facebook, relațiile dintre formațiunea pe care o reprezintă și PNL, atât din punct de vedere istoric, cât și prin prisma ultimelor evenimente.
“La începutul anilor ’90 umbla o vorbă printre ţărănişti, plecată de la liderii în vârstă, printre care şi Corneliu Coposu: „Cu comuniştii ne luptăm de 50 de ani, dar, cu liberalii, de 100!” Ce-o fi însemnând asta? Că ţărăniştii n-au fost niciodată prieteni cu liberalii în interbelic, ci, din contră, la antipozi – şi prin doctrină şi prin fapte! Că, după ’90, de asemenea, alianţele cu liberalii fiind conjuncturale şi deloc de încredere! Experienţa gulagului comunist a săpat prăpăstii şi mai adânci: liberalii – în cea mai mare parte – s-au dat cu comuniştii, făcând mari compromisuri, iar ţărăniştii, nu, umplând temniţele şi murind pentru Hristos acolo cu zecile de mii! Parcă un destin ar fi fost hărăzit, cu totul altul, celor două partide istorice. Chiar şi în ’90 şi după ’90, liberalii s-au ţinut de trena comuniştilor, iar în 2000, aruncând tot greul guvernării pe ţărănişti, o nouă trădare: au ieşit din Convenţie şi şi-au scăpat pielea, tot cu sprijnul comuniştilor…
Din propria mea experienţă:
1) În 2008, când PNŢCD era practic în disoluţie – nu se mai auzise de el de 8 ani, am candidat – numai pentru imagine se înţelege, la Primăria Capitalei: surpriză: la început de campanie Ludovic Orban a preluat Organizaţia de tineret a PNŢCD, mituind-o pur şi simplu, aruncând în media că tinerii ţărănişti au plecat la PNL. O lovitură lașă, care ar fi trebuit să îngroape tot efortul meu;
2) În 2012, când am făcut ARD-ul, împreună cu PDL-ul, liberalii au făcut USL-ul: dar nu s-au mulţumit cu asta. L-au preluat pe Victor Ciorbea, pentru a bulversa electoratul ţărănist şi a bloca orice şansă de revenire;
3) În 2014, la europarlamentare, după un efort uriaş ca PNŢCD să devină vizibil, Crin Antonescu a ieşit şi a spus public să nu se voteze PNŢCD – au făcut şi materiale scrise, pentru că nu vom face 5% şi atunci voturile vor merge la redistribuire: vă daţi seama ce a însemnat pentru PNŢCD? Dezastru!;
4) Veniţi de vreo doi ani în PPE, deşi PNŢCD era acolo de dinainte de ’90, au făcut totul pentru a exclude PNŢCD de acolo, beneficiind de statutul de partid parlamentar şi europarlamentar: la votul de excludere, nicio opoziţie de la „fraţii noştri liberali”!
Acum, aud că „fraţii noştri liberali” dau cu tămâie pe margini, că participă la tot felul de întâlniri cu „autenticii”, pentru a bloca, din nou, PNŢCD, iar un Cioloş şi tot felul de găinari, umflaţi cu pompa prin străinătăţi, ar vrea şi ei nişte firmituri!
Mai multe citeste aici https://argesplus.ro/aurelian-pavelescu-despre-rivalitatea-dintre-taranisti-si-liberali/