
Procurorul torționar DNA Oradea – Cristian Ardelean, care i-a distrus viața Nelei Secară, a făcut Plângere penală împotriva celui care a făcut înregistrarea în care batalionul de scelerați al lui Man hotărau terorizarea judecătorilor indisciplinați.
Chiar și după ce Secția de investigare a infracțiunilor săvârșite de magistrați a început ancheta penală împotriva lor, după ce CSM a reacționat virulent, ca și asociațiile judecătorilor din țară, după ce Nela Secară și alte victime au îngrozit națiunea prin mărturiile lor! Torționarul Ardelean face Plângere penală pentru că… ”i-a fost afectată viața privată”, cu toate că înregistrarea nu avea nicio legătură cu viața privată, ci o punere la cale a folosirii DNA pentru a-i căsăpi pe judecători, discuția având loc în mod organizat chiar în sediul instituției! Înregistrarea este, fără discuție, proba suficientă pentru consumarea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 367 din C.pen. – constituirea unui grup infracțional organizat – cel puțin sub forma ”inițierii”.
În mod normal, după ce procurorii care au participat la discuție au recunoscut autenticitatea înregistrării în cursul anchetei, ACEȘTIA TREBUIAU ARESTAȚI PREVENTIV CHIAR ATUNCI: nu mai aveau ce să caute acasă! Pentru că așa spune legea. Este dincolo de dubiu că lăsarea lor în libertate pune în primejdie desfășurarea anchetei, iar Plângerea formulată de Ardelean este o dovadă în acest sens: prin această Plângere el dă un mesaj în sistem, posibil de ameințare, în sensul că, dacă i se va întâmpla ceva, îi va trage și pe alții după el și este simplu de înteles că pot fi vizați mari șefi de la București de la DNA sau SRI.
În paralel, înțeleg că au început și acțiuni de intimidare a avocatului Răzvan Doseanu, cel care a dat publicității înregistrarea, care mi-a făcut o impresie foarte bună! Solicit Baroului Oradea și UNBR să reacționeze imediat, precum și tuturor avocaților din țară, pentru apărarea avocatului Doseanu! Eu îi transmit întreaga solidaritate, cu atât mai mult cu cât am fost și eu ținta sistemului ca avocat atâta timp și cunosc uriașele complicități care cuprind o sferă largă, inclusiv complicitățile unor avocați!
Avem datoria cu toții să fim vigilenți și să ne apărăm drepturile și libertățile, fiecare în parte și împreună, împotriva unui sistem totalitar care a cotropit România!
Sursa: Aurelian Pavelescu